Dosar 4655/333/2019 din 12.08.2021

nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4655/333/2019
Data dosar:
12.08.2021
Instanta:
Curtea de Apel Iași
Departament:
NCPP-Secţia penală şi pt cauze cu minori
Obiect:
nerespectarea ordinelor de protecţie (L217/2003)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 16.03.2022 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_7
  • Schimbat în parte

    În baza dispoziţiilor art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, admite apelul declarat de către inculpatul P***** A******** (fiul lui…) împotriva sentinţei penale nr. 803/2021, pronunţată la data de 27.07.2021 de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 4655/333/2019, sentinţă pe care o desfiinţează, în parte, în latură penală şi integral în latură civilă. Rejudecând cauza în limitele desfiin?ării: I. Descontopeşte pedeapsa principală rezultantă de 1 (unu) an ?i 6 (?ase) luni închisoare, aplicată inculpatului P***** A******** prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente, pe care le repune astfel în individualitatea lor, după cum urmează: a) pedeapsa de 6 (?ase) luni închisoare, la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătore?ti, în formă continuată (trei acte materiale, din datele de 25.05.2018, 26.05.2018 ?i 30.05.2018), prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violen?ei domestice, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 5 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală; b) pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e asupra unui membru de familie în dauna persoanei vătămate Iacob Hobjilă Elena Iulia prevăzută de art. 193 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală (faptă din 14.05.2018); c) pedeapsa de 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare, la care a fost condamnat inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e asupra unui membru de familie în dauna persoanei vătămate Iacob Hobjilă Elena Iulia prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală (faptă din 12.05.2018); d) sporul de pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare, aplicat prin sentinţa penală apelată, spor pe care îl înlătură. II. Înlătură dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind condamnarea inculpatului P***** A******** pentru săvârşirea infracţiunilor arătate la lit. b) - c) din prezenta decizie. III. Înlătură dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. IV. În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) - teza întâi din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 158 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 193 alin. (3) din Codul penal, cu referire şi la art. 295 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate Iacob Hobjilă Elena Iulia faţă de inculpatul P***** A********, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e asupra unui membru de familie prevăzută de art. 193 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal (faptă din 14.05.2018), ca efect al retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Iacob Hobjilă Elena Iulia. V. În baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi (6) din Codul de procedură penală, raportat la art. 16 alin. (1) lit. g) - teza întâi din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 158 alin. (1) din Codul penal, raportat la art. 193 alin. (3) din Codul penal, cu referire şi la art. 295 alin. (1) din Codul de procedură penală, dispune încetarea procesului penal pornit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate Iacob Hobjilă Elena Iulia faţă de inculpatul P***** A********, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violen?e asupra unui membru de familie prevăzută de art. 193 alin. (2) din Codul penal raportat la art. 199 alin. (1) din Codul penal (faptă din 12.05.2018), ca efect al retragerii plângerii prealabile de către persoana vătămată Iacob Hobjilă Elena Iulia. VI. Menţine dispoziţia din sentinţa penală apelată privind condamnarea inculpatului P***** A******** la pedeapsa de 6 (?ase) luni închisoare pentru săvârşirea de către acesta a infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătore?ti, în formă continuată (trei acte materiale, din datele de 25.05.2018, 26.05.2018 ?i 30.05.2018), prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violen?ei domestice, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 5 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală. VII. În temeiul dispoziţiilor art. 91 din Codul penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 6 (?ase) luni închisoare aplicate inculpatului P***** A******** prin sentinţa penală apelată pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătore?ti, în formă continuată (trei acte materiale, din datele de 25.05.2018, 26.05.2018 ?i 30.05.2018), prevăzută de art. 32 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violen?ei domestice, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, art. 5 alin. (1) din Codul penal şi cu aplicarea art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, pe o durată de 2 (doi) ani, care constituie, conform art. 92 alin. (1) din Codul penal, termen de supraveghere pentru inculpat, termen care se calculează de la data prezentei decizii, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (2) din Codul penal. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. (1) din Codul penal, inculpatul P***** A******** trebuie să respecte, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de proba?iune desemnat cu supravegherea sa; c) să anun?e, în prealabil, schimbarea locuin?ei şi orice deplasare care depă?e?te 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existen?ă. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului P***** A******** să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Vaslui. În temeiul art. 93 alin. (3) din Codul penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul P***** A******** va presta o muncă neremunerată în folosul comunită?ii pe o perioadă de 60 de zile la GOSCOM S.A. Vaslui sau la D.G.A.S.P.C. Vaslui, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În temeiul dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În temeiul dispoziţiilor art. 94 alin. (2) din Codul penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Codul penal se face de Serviciului de Probaţiune Vaslui. În temeiul dispoziţiilor art. 94 alin. (3) din Codul penal, Serviciul de Probaţiune Vaslui va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b), precum şi alin. (3) într-un termen cât mai scurt de la data prezentei decizii. În temeiul dispoziţiilor art. 94 alin. (4) din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, Serviciul de Probaţiune Vaslui are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin. În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, atrage aten?ia inculpatului P***** A******** cu privire la faptul că, dacă pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea-credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere stabilite sau nu execută obligaţiile impuse prin prezenta decizie sau săvâr?e?te o nouă infracţiune, instanţa revocă suspendarea şi dispune executarea pedepsei, conform art. 96 din Codul penal. VIII. Înlătură dispoziţiile din sentinţa penală apelată privind rezolvarea acţiunii civile exercitate în cursul procesului penal de către partea civilă Iacob Hobjilă Elena Iulia. IX. Ia act că partea civilă Iacob Hobjilă Elena Iulia a renun?at la preten?iile civile formulate în cursul procesului penal. X. Menţine celelalte dispoziţii din sentinţa penală apelată care nu contravin prezentei decizii şi înlătură dispoziţiile contrare. XI. În baza dispoziţiilor art. 415 alin. (1) din Codul de procedură penală, ia act de retragerea apelului declarat de partea civilă Iacob Hobjilă Elena Iulia () împotriva sentinţei penale nr. 803/2021, pronunţată la data de 27.07.2021 de Judecătoria Vaslui în dosarul nr. 4655/333/2019. XII. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală, obligă partea civilă apelantă Iacob Hobjilă Elena Iulia la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în apel. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, ocazionate de soluţionarea apelului declarat în cauză de inculpatul P***** A********, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată astăzi, 16.03.2022, prin punerea hotărârii la dispozi?ia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 200/2022 din 16.03.2022
  • Sedinta din data de 14.02.2022 la ora 09:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_7
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun?area la data de 16.03.2022. Pronun?area va avea loc prin punerea solu?iei la dispoziţia părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2022
  • Sedinta din data de 16.12.2021 la ora 11:30

    Complet: NCPP-Penal-Apel_7
  • Încheiere

    Stabileşte pronunţarea la data de 14.02.2022, prin comunicarea hotărârii motivate părţilor şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere de sedinta din 16.12.2021
  • Sedinta din data de 04.11.2021 la ora 11:00

    Complet: NCPP-Penal-Apel_7
  • Amână cauza

    Încuviinţează cererea de amânare a judecării cauzei, stabilind următorul termen de judecată la data de 16.12.2021, ora 11:30.

    Incheiere de sedinta din 04.11.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD