T*** B***** A***** - L* C*** A** T****** Ţ******
PetentI************ D* P****** J******* A**** P***** S*** N**** S***** G******
IntimatFaţă de împrejurarea că martorul propus de petent se află internat în spital la acest termen de judecată, pune în vedere petentului să depună dovada imposibilită?ii de prezentare a martorului Milea Cornel pentru următorul termen de judecată şi să asigure prezenţa martorului la următorul termen de judecată, sub sancţiunea decăderii din probe. Menţine prorogată discutarea probei cu înregistrarea video solicitată de petent, după depunerea la dosar a acesteia. Amână cauza la data de 15 martie 2023, termen în cuno?tin?ă părţilor, potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.01.2023.
Incheiere de sedinta din 16.01.2023Încuviinţează petentului proba cu înscrisuri şi proba testimonială constând în audierea martorului Milea Cornel, apreciind aceste probe ca fiind admisibile potrivit legii, pertinente şi utile soluţionării cauzei. Reţine că petentul s-a obligat să asigure prezenţa martorului la următorul termen de judecată, pentru a fi audiat în cauză. Constată că intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză, motiv pentru care îl decade din dreptul de a mai propune probe şi a mai invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Prorogă discutarea probei cu înregistrarea video solicită de petent, după depunerea la dosar a înregistrării video la care a făcut referire petentul la acest termen de judecată. În vederea continuării cercetării judecătore?ti, amâna cauza la data de 16 ianuarie 2023, pentru când păr?ile au termen în cuno?tin?ă, potrivit art. 229 alin. 1 C.proc.civ. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 31.10.2022În temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, suspendă judecarea cauzei. Cu drept de recurs la instanţa ierarhic superioară, cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului. Cererea de recurs se depune la Judecătoria Câmpulung, judeţul Argeş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 11.04.2022.
Incheiere suspendare din 11.04.2022