P******* V******
ReclamantS******* C***** D** C********* I***
PârâtAdmite, în principiu, cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi . Admite ac?iunea formulată de reclamanta P.V.în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi . Admite cererea de chemare în garanţie formulată de pârâtul Spitalul Clinic Dr. C. I. Parhon Iaşi în contradictoriu cu Casa de Asigurări de Sănătate Iaşi. Obligă pârâtul să stabilească salariul de bază pentru funcţia de referent în conformitate cu Anexa nr. VII din Legea nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018. Obligă pârâtul la plata diferenţei dintre drepturile salariale acordate şi cele cuvenite începând cu data de 01.01.2018 şi până la data pronunţării, 18.04.2022, actualizată cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală penalizatoare, calculată de la data scadenţei fiecărei obligaţii lunare de plată şi pâna la data plăţii efective. Obliga Casa de Asigurări de Sănătate Ia?i sa pună la dispozi?ia pârâtului fondurile băne?ti necesare achitării drepturilor acordate prin prezenta sentinţă civilă. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Ia?i. Pronunţată astăzi,18.04.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Hotarare 919/2022 din 18.04.2022Amână pronunţarea la 18.04.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2022Pentru a se lua cunoştinţă de întâmpinare
Incheiere de sedinta din 10.02.2022