S* C*** V***** S***** P*** R*********** L****
ReclamantM********* A***************** Ş* T********* P*** A****** P***** I************ M*** Ş* M******* A******* D* I********* Ş* P******** A E********* B****** P*** R*********** L****
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta SC CASA VLASIN SRL D în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, ANTREPRENORIATULUI ŞI TURISMULUI - AGENŢIA PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII, ATRAGERE DE INVESTIŢII ŞI PROMOVARE A EXPORTULUI BRAŞOV. Dispune anularea Deciziei privind respingerea la finanţare nr.3519/05.07.2021, Deciziei nr.3519/04.11.2021 de soluţionare a contestaţiei administrative şi răspunsului la plângerea prealabilă nr.6092/23.11.2021 emise de pârât. Obligă pârâtul să emită în favoarea reclamantei decizie de acceptare la finanţare, reprezentând sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice şi organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată la data de 13.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 693/2022 din 13.07.2022Amână pronunţarea la data de 13.07.2022, faţă de lipsa de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2022Amână pronunţarea la data de 06.07.2022, faţă de lipsa de timp pentru deliberare.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2022Amână cauza la data de 22.06.2022, sala T5, ora 08:30, pentru rămânerea definitivă a sentinţei depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 20.04.2022