M***** S**** (********* p******** a****
InculpatÎn baza art. 336 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul MITREA SORIN, ( cu date), la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. În baza art. 67 al. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), pe o durată de un an. În baza art. 65 alin. 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 335 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În baza art. 67 al. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de un an. În baza art. 65 alin. 1 interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art. 38 alin. 2 C.pen. ?i art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele principale aplicate, în pedeapsa cea mai grea, de 9 luni închisoare, la care adaugă un spor de 3 luni (1/3 din totalul celorlalte pedepse), urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. rap. la art. 68 alin. 1 lit. b C.pen., contopeşte pedepsele complementare ?i aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa complementară constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an de la rămânerea definitivă a prezentei sentin?e. În temeiul art. 45 al. 5 raportat la art. 45 al. 3 lit. a C.pen. contope?te pedepsele accesorii ?i aplică pe lângă pedeapsa principală rezultantă pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C.pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomiţa, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României, fără acordul instan?ei. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Valea Măcrişului sau în cadrul Şcolii Gimnaziale din comuna Valea Măcrişului, pe o perioadă de 60 de zile. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. Pen. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronun?ată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a inculpatului, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 25.03.2022.
Hotarare 126/2022 din 25.03.2022Stabileşte pronunţarea la data 25.03.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 16.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.03.2022Faţă de lipsa nejustificată a inculpatului, amână judecarea cauzei la data de 16.03.2022.
Incheiere de sedinta din 23.02.2022