S********** S*****
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB****** L********** M******
IntervenientRespinge cererea de îndreptare eroare materială, ca neîntemeiată. În temeiul art. 187, alin. 1, pct. 1, lit. a Cod procedură civilă, aplică petentului S.C. S********** S***** amendă judiciară în cuantum de 1000 de lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, pentru cererea de îndreptare a erorilor materiale. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Cu drept de cerere de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, pentru dispoziţia de aplicare a amenzii judiciare. Cererea de reexaminare se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 17.01.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.01.2023Admite cererea formulată de către reclamantă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 30.781,4 lei, reprezentând diferenţă despăgubire neachitată. Obligă pârâta la plata către reclamantă a penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,2% pe zi de întârziere, calculate asupra debitului principal de 30.781,4 lei, de la data de 24.01.2022 şi până la data achitării efective şi complete a debitului principal. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 3770 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru (200 lei) şi onorariu de avocat (3570 lei). Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 08.03.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 3164/2022 din 08.03.2022