S********** S*****
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtB*** R***** V*******
IntervenientAdmite, cererea formulată şi precizata de reclamanta STANDOCOLOR SRL, în contradictoriu cu pârâta S* E****** R****** A******** R********** S* şi intervenientul forţat BOTA RAZVAN VALENTIN. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.151,23 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 13.01.2022 şi până la data platii efective a debitului restant. obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1390 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 30 iunie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 10896/2022 din 30.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 23.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.06.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 23.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 09.06.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.06.2022