M********* H******** P*** P*****
PetentU**** C*********
IntimatAdmite cererea formulată de petentul MUNICIPIUL HUNEDOARA, prin Primar, în contradictoriu cu intimatul U**** C********* , şi, în consecinţă: Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale aplicată intimatului prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria A nr. 0765660/04.08.2013 în cuantum de 250 lei cu 26 ore de muncă în folosul comunităţii. Intimatul se va prezenta de îndată, dar nu mai târziu de 3 zile de la primirea mandatului de executare, la primarul unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru luarea în evidenţă şi executarea sancţiunii. Dispune emiterea unui mandat conform prezentei sentinţe. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara.
Hotarare 331/2022 din 14.03.2022