S* A********* S**
DebitorC** C**** E**
LichidatorP***** D******
CreditorD**** C**********
CreditorC** H****** H******
Lichidatorîn vederea soluţionării definitive a cererii de antrenare răspundere.-. Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVEN?Ă “HORA?IU HÎNGANU” în cadrul procedurii insolvenţei debitoarei AUTODUMIDI S.R.L., J-12/1870/2011, CUI 28871667, ?i în consecin?ă aprobă propunerea lichidatorului judiciar şi desemnează pe DEPOZITUL ARHIVELE TRANSILVANIA S.R.L. să desfăşoare activitatea de inventariere, arhivare şi păstrare a documentelor aflate în arhiva debitoarei. Stabileşte în favoarea ARHIVA TRANSILVANIA S.R.L. o remuneraţie în cuantum de 15 euro/ml (prelucrare) ?i 0,25 euro/ml/lună (depozitare/conservare), echivalentul în lei la cursul BNR din data plă?ii, sumă care va fi avansată din fondul de lichidare constituit conform art. 39 din Legea nr. 85/2014. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare şi care se depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 23 noiembrie 2022.
Hotarare 2441/2022 din 23.11.2022în vederea soluţionării definitive a cererii de antrenare a răspunderii ce face obiectul dosarului asociat a1
Incheiere de sedinta din 29.06.2022în vederea completării raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei precum şi pentru efectuarea operaţiunilor ce se impun în acest stadiu al procedurii
Incheiere de sedinta din 30.03.2022Dispune înlocuirea administratorului judiciar CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTĂ „CURTA EVA” desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei AUTODUMIDI S.R.L.Desemnează în calitate de administrator judiciar al debitoarei AUTODUMIDI S.R.L. pe CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVENTĂ „HORATIU HÎNGANU”. Dispune predarea de către administratorul judiciar înlocuit a tuturor documentelor din procedură pe care le deţine către noul lichidator desemnat în termen de maxim 14 zile de la pronunţarea prezentei hotărâri. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii pentru data de 30 martie 2022, ora 11, sala 102. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare care se va depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi 19 ianuarie 2022.
Hotarare 101/2022 din 19.01.2022Amana cauza pentru data de 19.01.2022 pentru când vor fi citati creditorii in vederea discutarii inlocuirii lichidatorului judiciar
Incheiere de sedinta din 12.01.2022Ia act de desemnarea administratorului special în persoana d-nei Pop Irina Maria care va fi introdusă în această calitate în sistemul informatic Ecris. Ia act de confirmarea în calitate de lichidator a C** C**** E** şi a onorariului acesteia conform procesului verbal al Adunării creditorilor din data de Pune în vedere lichidatorului judiciar să procedeze în maxim 5 zile la definitivarea şi publicarea în BPI a tabelului definitiv de creanţe. Încuviinţează cererea de amânare formulată de lichidatorul judiciar. Stabileşte termen pentru examinarea stadiului procedurii pentru data de 24 noiembrie 2021, sala 102, ora 11,00 pentru când: Pune în vedere practicianului în insolvenţă să procedeze la completarea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor cu modul de utilizare a sumelor ce au făcut obiectul contractelor de împrumut încheiate între debitoare şi asociaţi, să depună dovada notificării creditorilor potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 22.09.2021Admite cererea de deschidere a procedurii simplificate a falimentului formulată de debitoarea A S.R.L., ?i în consecin?ă: Dispune deschiderea procedurii insolvenţei în formă simplificată împotriva debitoarei A S.R.L. . Desemnează în calitate de lichidator judiciar provizoriu CII”C E” , care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 63 din Legea nr. 85/2014, instrumentând prezenta procedură de faliment în formă simplificată până la eventuala sa confirmare sau schimbare, în condiţiile Legii nr. 85/2014. Stabileşte în favoarea lichidatorului judiciar provizoriu un onorariu provizoriu lunar de 300 lei. Stabileşte în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune la dosar în termen de 40 de zile de la deschiderea procedurii un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor ce au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă conform art. 64 lit. a din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua notificările prevăzute de art. 99-100 din Legea nr. 85/2014. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a efectua inventarierea bunurilor debitoarei, în termen de 60 de zile de la deschiderea procedurii, conform art. 101 din Legea nr. 85/2014. Dispune ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Dispune desemnarea administratorului special în vederea reprezentării intereselor asociaţilor. Dispune comunicarea prezentei instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitoarei şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi, această din urmă obligaţie fiind în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu. Stabileşte în sarcina debitoarei obligaţia de a pune la dispoziţia lichidatorului judiciar provizoriu şi a creditorului deţinând cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe toate informaţiile şi documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea şi averea sa, precum şi lista cuprinzând plăţile efectuate în ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii şi transferurile patrimoniale făcute în cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sancţiunea ridicării dreptului de administrare. Dă dispoziţie tuturor băncilor la care debitoarea are disponibil în conturi să nu dispună de acestea fără ordinul judecătorului sindic sau al lichidatorului judiciar sub sancţiunea prevăzută de art. 86 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, obligaţia de notificare revenind lichidatorului judiciar provizoriu. Fixează termenul limită pentru depunerea de către creditori a opoziţiilor la hotărârea de deschidere a procedurii ca fiind de 10 zile de la primirea notificării, precum şi termenul de soluţionare a opoziţiilor pentru data de 22 septembrie 2021. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei la data de 18 august 2021, termenul de verificare, întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar al creanţelor, la data de 25 august 2021, termenul pentru depunerea contestaţiilor faţă de tabelul de creanţe, cu privire la creanţele şi drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar în tabelul preliminar de creanţe, de 7 zile de la publicarea tabelului preliminar de creanţe în BPI şi termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului creanţelor la 22 septembrie 2021. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Dispune desfăşurarea primei şedinţe a adunării creditorilor la sediul lichidatorului judiciar provizoriu CABINET INDIVIDUAL DE INSOLVEN?Ă ”CURTA EVA”, în Cluj-Napoca, Aleea Bizu?a, nr. 1, jud. Cluj, la data de 27 august 2021, ora 14:00. Dispune în sarcina lichidatorului judiciar provizoriu obligaţia de a depune lunar un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitoarei, onorariul încasat, cu precizarea modalităţii de calcul al acestuia precum şi, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, un extras al acestuia urmând a fi publicat de către lichidatorul judiciar provizoriu în BPI ?i de a se prezenta la fiecare termen fixat în procedură. Stabileşte termen de judecată pentru examinarea stadiului procedurii şi soluţionarea eventualelor opoziţii pentru data de 22 septembrie 2021, sala 102, ora 1100. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Specializat Cluj. Pronun?ată în ?edin?ă publică, azi 14 iulie 2021.
Hotarare 1485/2021 din 14.07.2021