D*** A*******
ReclamantN***** F********* G*******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanta D*** A*******, în contradictoriu cu pârâta Nistor Florentina - Gabriela, ca fiind întemeiată. Dispune rezoluţiunea Promisiunii de vânzare - cumpărare autentificată sub nr.11919/01.11.2018, modificată prin Actul adiţional autentificat sub nr.7514/12.09.2019 la B.N.P. Ciudoescu Gabriel Cezar. Obligă pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 30.000 euro, primită cu titlul de preţ, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data de 30.12.2019 şi până la data restituirii integrale de 30.000 euro. Obligă pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei totale de 8075 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Buftea. Pronunţată azi,18.11.2022, prin punere soluţiei al dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 17271/2022 din 18.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 18.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 04.11.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 04.11.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 21.10.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 21.10.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2022