S* T****** A********** S**
ReclamantS* E****** R****** A******** R********** S*
PârâtA***** A*****
IntervenientAdmite în parte cererea formulată de reclamanta TIANDRI AUTOSERVICE SRL, în contradictoriu cu pârâta EUROINS ROMANIA ASIGURARE REASIGURARE SA, şi intervenientul forţat A***** A*****. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2745,78 lei reprezentând contravaloare despăgubiri, la care se adaugă penalităţi de întârziere aferente debitului principal în cuantum de 0,2% pe zi, calculate de la data de 08.11.2021 până la data achitării debitului principal. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru şi 1190 lei onorariu avocat. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Buftea. Pronunţată astăzi, 26.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 15883/2022 din 26.10.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 26.10.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2022