Dosar 4721/86/2021 din 09.12.2021

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4721/86/2021
Data dosar:
09.12.2021
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia a II-a civilă
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 18.07.2022 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Declină soluţionarea cauzei

    Admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava şi, în consecinţă, declină competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiune în regres formulată de reclamantul BIROUL ASIGURĂTORILOR DE AUTOVEHICULE DIN ROMÂNIA ( B.A.A.R. ), în contradictoriu cu pârâtul Z**** T*****, în favoarea Judecătoriei Gura Humorului. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei, conform art. 396 al. 2 cod de procedură civilă, azi , data de 18 iulie 2022.

    Hotarare 154/2022 din 18.07.2022
  • Sedinta din data de 11.07.2022 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 18.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 11.07.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.07.2022
  • Sedinta din data de 05.07.2022 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 11.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, data de 05.07.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.07.2022
  • Sedinta din data de 28.06.2022 la ora 09:00

    Complet: C3FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 05.07.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, data de 28.06.2022.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.06.2022
  • Sedinta din data de 21.06.2022 la ora 10:00

    Complet: C3FP
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 28.06.2022. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) C. pr.civ. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, data de 21.06.2022.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.06.2022
  • Sedinta din data de 05.04.2022 la ora 10:00

    Complet: C3FP
  • Amână cauza

    Emiterea de adrese către părţi, prin care li se va solicita ca, până la termenul de judecată următor, să îşi precizeze poziţia faţă de excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Suceava în soluţionarea prezentului litigiu. Amână cauza la data de 21 iunie 2022, pentru când părţile au termen în cunoştinţă.

    Incheiere de sedinta din 05.04.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD