T***** D*****
Apelant RECLAMANTC*** J******** D* P***** T****
Apelant PARATRespinge apelul declarat de apelanta pârâta Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva sentinţei civile nr. 779/ 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.4743/30/2020 in contradictoriu cu intimatul reclamant Tîrziu Daniel. Admite apelul declarat de apelantul reclamant Tîrziu Daniel împotriva aceleaşi hotărâri. Anulează în parte sentinţa civilă nr. 779/ 2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr.4743/30/2020 cu privire la modul de soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune şi rejudecând cauza în aceste limite: Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.01.2015-24.11.2017. Admite acţiunea formulată de reclamant şi pentru perioada 01.01.2015-24.11.2017, sens în care obligă pârâta să-i plătească reclamantului şi pentru această perioadă sumele reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate pentru indemnizaţiile acordate în temeiul Legii nr.341/2004, cu dobânda legală aferentă acestor sume, începând cu data reţinerii fiecărei contribuţii şi până la data plăţii efective. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17 septembrie 2021.
Hotarare 1125/2021 din 17.09.2021