Dosar 4748/211/2021 din 10.03.2021

cerere de valoare redusă EMAIL


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4748/211/2021
Data dosar:
10.03.2021
Instanta:
Judecătoria Cluj-Napoca
Departament:
Civil
Obiect:
cerere de valoare redusă EMAIL
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.07.2021 la ora 08:00

    Complet: Complet C17-NCPC - Urgente
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta M. A. C. SRL, ., CUI ., cu sediul în ., cu sediul procesual ales în ., în contradictoriu cu pârâta E. R. AS. R. SA, ., CUI ., cu sediul în ., cu citarea intervenientului forţat C. I., CNP ., domiciliat în .. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 2541,07 lei, reprezentând diferenţă despăgubire, precum şi la plata penalităţilor de întârziere de 0,2% pe fiecare zi de întârziere calculate asupra sumei de 2541,07 lei, începând cu data de 21.11.2020 şi până la data plăţii efective a debitului principal. Respinge, ca neîntemeiată, solicitarea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 4,89 lei, reprezentând penalităţi de întârziere aferente perioadei 31.10.2020-04.11.2020. Obligă pârâta să plătească în favoarea reclamantei suma de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Numai cu drept de apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Cluj-Napoca, sub sancţiunea nulităţii Pronunţată azi, 29.07.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotararecameraconsiliu8346/2021 din 29.07.2021
  • Sedinta din data de 21.07.2021 la ora 08:00

    Complet: Complet C17-NCPC - Urgente
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 29.07.2021.Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.07.2021
  • Sedinta din data de 06.07.2021 la ora 10:30

    Complet: Complet C17-NCPC - Urgente
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea pentru data de 21.07.2021.Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.07.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD