V**** R*****
CondamnatÎn baza art. 587 alin.1 CPP admite propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce priveşte acordarea liberării condiţionate privind pe condamnatul V**** R*****, în prezent aflat în Penitenciarul Satu Mare în executarea pedepsei de 4 ani, 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhăria calificată (234 NCP), aplicate prin sentinţa penală nr. 3248/2017, emisă de Judecătoria Satu Mare. Dispune punerea în libertate a condamnatului, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 3481/2017/2018, emis de Judecătoria Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor de art. 104 Cod penal. În baza art. 272 al.1 cod proc. penală va dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Satu Mare a sumei de 313 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Safta Sebastian. În baza art. 275 al.3 cod proc. penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului
Hotarare 555/2021 din 27.05.2021