S***** A********
Apelant InculpatÎn baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul S***** A******** împotriva sentinţei penale nr. 32/18.01.2021 pronunţată de Tribunalul Constan?a în dosarul penal nr. 4771/118/2020. În baza art. 423 alin. 2 Cod procedură penală desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând: Face aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal ?i art. 76 alin. 1 Cod penal ?i reduce pedeapsa principală aplicată inculpatului S***** A******** pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri prev. de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală de la 3 ani ?i 6 luni închisoare la 2 ani ?i 6 luni închisoare. Pedeapsa principală de 2 ani şi 6 luni închisoare se execută în regim de detenţie, potrivit art. 60 Cod penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 241 alin. 1 lit. c Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul S***** A******** prin încheierea nr. 351/P/CP/25.08.2021 pronun?ară de Curtea de Apel Constan?a în dosarul nr. 4771/118/2020/a2. În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, 02.07.2021.
Hotarare 611/2021 din 02.07.2021Pronuntarea la 02.07.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.06.2021Termen la 17.06.2021, pentru probe.
Incheiere de sedinta din 15.04.2021