I****** I***
ReclamantM******* M*****
PârâtAdmite sesizarea din oficiu, având ca obiect îndreptare eroare materială. Dispune îndreptarea erorii materiale din practicaua Sentinţei civile nr. 883/2022 pronun?ată la data de 31.10.2022 în dosar nr. 4773/235/2021, în sensul că se va consemna numărul Sentinţei ,,888/2022” în loc de „883/2022” cum din eroare s-a consemnat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii. Cu aceea?i cale de atac ca ?i hotărârea în legătură cu care s-a dispus îndreptarea erorii materiale, respectiv cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea în acest sens urmând a fi introdusă la Judecătoria Gherla. Pronun?ată prin punerea la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei, azi, 21.12.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.12.2022Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul I****** I*** în contradictoriu cu pârâtul M******* M*****, ca neîntemeiată. Ia act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Gherla. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 31.10.2022.
Hotarare 888/2022 din 31.10.2022Amână pronunţarea pentru data de 31.10.2022 , soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.10.2022Amână pronunţarea pentru data de 17.10.2022 , soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.10.2022pentru emiterea unei adrese catre Politia mun. Gherla, amana judecarea cauzei pentru 06.10.2022 ora 13:00
Incheiere de sedinta din 02.06.2022Pentru a se cita martorii şi a se emite adresa catre Poliţia Gherla, amână judecarea cauzei la data de 02.06.2022, ora 13:30.
Incheiere de sedinta din 21.04.2022