Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 346 alin.1 C. proc. pen. judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj constată: 1. Competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Cluj în judecarea pe fond a acestei cauze. 2. Legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.9/P/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, DNA- Serviciul Teritorial Cluj, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul S. S. urmând a fixa termen de judecată în şedinţa publică cu citarea acestuia şi a persoanei vătămate, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 29.12.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara123/2021 din 29.12.2021