C***** V*****
InculpatAdmis cererea preschimbat termenul de judecată.
În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. cu aplicarea art. 396 al.10 cod proc. penală stabileşte pedeapsa de 9 luni de închisoare în sarcina inculpatului C***** V***** fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de: - conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe - faptă prevăzută de art. 336, alin. 1 din Codul Penal. În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen. amână aplicarea pedepsei de 9 luni de închisoare pe durata unui termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Maramureş la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Maramureş. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 475 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat din care 400 de lei cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.11.2021.
Hotarare 346/2021 din 23.11.2021la data de 23.11.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.11.2021Admite cererea formulată de inculpat. Preschimbă termenul de judecată pentru data de 09 noiembrie 2021, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere de sedinta din 28.10.2021pentru a se repeta procedura de citare cu inculpatul cu citaţie şi mandat de aducere.
Incheiere de sedinta din 26.10.2021