B****** D*****
PetentSoluţuionat
Rezolutie din 22.11.2021În baza art. 529 C.p.p., rap la art 166al 1 lit b Cp Dispune reabilitarea judecătorească a petentului/condamnat pentru pedeapsa de 5 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr 288 din 09.12.1999 pronunţată de Tribunalul Argeş, în dos. Pen nr 5115/1999 , definitivă prin Decizia pen nr 159A/11.07.2000 a Curţii de Apel Piteşti şi irevocabilă prin Decizia pen nr 3596/05.07.2001 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justitie. În baza art. 275 alin. (3) C.p.p. cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată azi, 22.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei.
Hotarare 251/2021 din 22.11.2021Încuviinţează petentului proba cu înscrisurile depuse la dosar. Emite adresă Tribunalului Argeş – Secţia penală, în vederea înaintării dosarului nr. 5115/1999, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 288 din 9.12.1999. Solicită fişa de cazier judiciar a petentului-condamnat. Amână judecarea cauzei la 22 noiembrie 2021. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2021.
Incheiere de sedinta din 11.10.2021