B***** C*********
InculpatCondamnă pe inculpatul B***** C*********, la pedeapsa de 1(un) an ?i 6(?ase) luni închisoare, pe lângă care aplică pedeapsa complementară a interzicerii pe o durată de 1(un) an a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ?i pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal, pentru săvâr?irea infracţiunii de dare de mită prevăzută de art.290 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală. În baza art.38 alin.1 Cod penal, constată că infrac?iunea de dare de mită ce face obiectul prezentei cauze este concurentă cu infrac?iunea de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e prevăzută de art.336 alin.1 Cod penal raportat la art.396 alin.1, 2 şi 10 Cod de procedură penală pedepsită prin sentin?a penală nr.812 din 08.04.2021 a Judecătoriei Ia?i, definitivă prin neapelare la data de 11.05.2021 (dosar nr.32861/245/2020). În baza art.97 alin.1 Cod penal, anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1(un) an ?i 5(cinci) luni închisoare aplicată pentru săvâr?irea infrac?iunii de conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e prevăzută de art. 336 alin.1 Codul penal raportat la art.396 alin.1, 2 şi 10 Cod de procedură penală pedepsită prin sentin?a penală nr.812 din 08.04.2021 a Judecătoriei Ia?i, definitivă prin neapelare la data de 11.05.2021. În baza art.40 alin.1 raportat la art.39 alin.1 lit. b) Cod penal, contope?te pedeapsa de 1(un) an ?i 6(?ase) luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1(un) an ?i 5(cinci) luni închisoare aplicată prin sentin?a penală nr.812 din 08.04.2021 a Judecătoriei Ia?i, definitivă prin neapelare la data de 11.05.2021, ?i aplică pedeapsa cea mai grea de 1(un) an ?i 6(?ase) luni închisoare, la care adaugă sporul de 5(cinci) luni ?i 20 (douăzeci) zile închisoare, urmând ca inculpatul B***** C********* să execute pedeapsa rezultantă a închisorii de 1(un) an 11(unsprezece) luni ?i 20 (douăzeci) de zile. În baza art.45 alin.1 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală adaugă pedeapsa complementară a interzicerii, pe o durată de 1(un) an, a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În baza art.45 alin.1 ?i 5 Cod penal, pe lângă pedeapsa principală adaugă pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit. a) ?i b) Cod penal, constând în dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, în condiţiile prevăzute de art.65 alin.3 Cod penal. Deduce din cuantumul pedepsei închisorii aplicate inculpatului B***** C*********, durata re?inerii de la data de 24.11.2020 până la data de 25.11.2020. În baza art.97 alin.2 Cod penal raportat la art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei principale sub supraveghere pe durata termenului de supraveghere de 2(doi) ani ?i 6(?ase) luni stabilit conform art.92 alin.1 Cod penal ?i calculat de la data de 11.05.2021, data rămânerii definitive a sentin?ei penale nr.812 din 08.04.2021 a Judecătoriei Ia?i, potrivit art.97 alin.2 teza a-II-a Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, obligă inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Iaşi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va frecventa un program de reintegrare socială destinat con?tientizării necesită?ii de a respecta dispozi?iile legale ce reglementează circula?ia pe drumurile publice ?i un program de reintegrare socială destinat con?tientizării necesită?ii respectării normelor instituite pentru protec?ia autorită?ii de stat, programe ce vor fi derulate de către Serviciul de probaţiune Ia?i sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul Consiliului local al comunei Ciurea, jud. Iaşi, sau în cadrul Consiliului local Iaşi - Direcţia de asistenţă comunitară, sub coordonarea Serviciului de Probaţiune Iaşi, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art.68 alin.1 lit. b) Cod penal, executarea pedepsei complementare va începe la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare. În baza art.65 alin. 3 Cod penal, pedeapsa accesorie va deveni executabilă doar în ipoteza revocării suspendării sub supraveghere şi executării pedepsei principale a închisorii în regim de detenţie. În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.95 şi art.96 Cod penal privind modificarea obligaţiilor şi revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor, precum şi în cazul săvârşirii de noi infracţiuni. În baza art.290 alin.5 Cod penal, dispune confiscarea de la inculpatul B***** C********* a sumei de 100 lei oferită cu titlu de mită. Men?ine, în vederea executării măsurii confiscării, măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonan?a din 01.02.2021 asupra sumei de 100 lei. În baza art.274 alin.1 ?i 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata către stat a sumei de 1.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art.272 Cod procedură penală raportat la art.275 alin.6 Cod procedură penală, suma de 1.495 lei, reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, rămâne în sarcina statului, urmând să fie plătită Baroului Ia?i, conform delega?iei nr.10874/09.02.2021 – avocat Potomeanu Gheorghe, din fondul special al Ministerului Justi?iei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Pronun?ată prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor ?i a procurorului, prin mijlocirea grefei instan?ei, azi, 23.07.2021.
Hotarare 313/2021 din 23.07.2021Amana pronuntarea in cauza la data de 23.07.2021 prin punerea hotararii la dispozitia partilor si procurorului prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.07.2021Stabileste termen de pronuntare in cauza la data de 19.07.2021 prin punerea hotararii la dispozitia partilor si procurorului prin intermediul grefei instantei.
Incheiere de sedinta din 07.06.2021Pentru a se reveni cu adresa catre Judecatoria Iasi in vederea comunicarii unui referat privind ramanerea definitiva a sentintei penale nr. 812/2021, acorda termen la data de 07.06.2021, ora 09:00.
Incheiere de sedinta din 10.05.2021Pentru a se depune înscrisuri in circumstantiere, acorda termen la data de 10.05.2021, ora 10:30.
Incheiere de sedinta din 12.04.2021