S*** S********** S***** - L* C****** D* A***** S**** D***** S*****
ReclamantA****** Ţ***** A******** S***
PârâtC******* D**
IntervenientRespinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtă, ca neîntemeiată. Admite, în parte, cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. Standocolor S.R.L în contradictoriu cu pârâta Allianz Ţiriac Asigurări S.A şi cu intervenientul forţat C******* D**. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.618 lei, reprezentând diferenţă de despăgubire, la care se adaugă penalităţile de întârziere, în cuantum de 0,2% pe zi, ce vor fi calculate asupra debitului principal începând cu data de 05.09.2020 până la data plăţii efective a debitului. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 13.05.2022.
Hotarare 4718/2022 din 13.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 13.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 29.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 29.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 14.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 14.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 30.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2022