B******** P********* M********* S***** P*** R*********** C* S***** A****
ReclamantS******* L*******
PârâtAdmite în parte cererea cu valoare redusă formulată de reclamanta B2KAPITAL PORTFOLIO MANAGEMENT SRL, în contradictoriu cu pârâta S******* L*******, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 2343,65 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de comunicaţii electronice prestate, în cuantum de 516,7 lei, 1763,5 lei rate terminal şi 62,45 lei penalităţi de întârziere. Respinge pretenţiile reclamantei cu privire la contravaloarea taxei de reziliere, în cuantum de 1771,64 lei. Obligă pe pârâta să plătească reclamantei suma de 110 lei cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 30.05.2022.
Hotararecameraconsiliu142/2022 din 30.05.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 30.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 25.05.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.05.2022Amână judecarea cauzei la data de 25.05.2022 pentru ca reclamanta să precizeze din ce se compune suma solicitată la plată.
Incheiere de sedinta din 16.03.2022