Dosar 4862/107/2021 din 30.12.2021

litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) emitere decizie nivel maxim


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 4862/107/2021
Data dosar:
30.12.2021
Instanta:
Tribunalul Alba
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV, FISCAL ŞI DE INSOLVENŢĂ
Obiect:
litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999) emitere decizie nivel maxim
Categorie:
Contencios administrativ si fiscal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.10.2022 la ora 09:00

    Complet: CFP 8
  • Admite cererea

    Admite acţiunea în contencios administrativ precizată formulată de reclamanta P****** M******* CNP *, în contradictoriu cu pârâta A****** P***** P******** M******* A*** şi în consecinţă: Obligă pârâta la emiterea Deciziei pentru recalculare a drepturilor salariale cuvenite reclamantei în sensul stabilirii cuantumului salariului de bază şi a sporilor cuvenite la nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcţia similară – şef de birou, clasa I, grad II, gradaţia 5 din cadrul agenţiilor judeţene, începând cu data de 01.10.2018. Obligă pârâta la calcularea şi plata către reclamantă într-o singură tranşă, a sumelor neacordate si cuvenite conform modului de calcul prevăzut mai sus, începând cu data de 01.10.2018, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data na?terii dreptului si până la plata efectivă, precum şi a dobânzii legale aferente. de la data na?terii dreptului si până la plata efectivă. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Alba. Pronun?ată azi, 03.10.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.

    Hotarare 526/2022 din 03.10.2022
  • Sedinta din data de 26.09.2022 la ora 09:00

    Complet: CFP 8
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 03.10.2022, din lipsă de timp pentru a delibera

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.09.2022
  • Sedinta din data de 05.09.2022 la ora 09:00

    Complet: CFP 8
  • Amână cauza

    Amânat cauza la data de 26.09.2022 pentru studiul raportului de expertiza extrajudiciara.

    Incheiere de sedinta din 05.09.2022
  • Sedinta din data de 23.05.2022 la ora 09:00

    Complet: CFP 8
  • Amână cauza

    Amânat cauza la data de 05.09.2022 pentru când se va efectua adresă către pârâtă prin care i se solicită să depună modul de calcul al drepturilor salariale (salariu de bază şi sporturi) cu indicarea dispoziţiilor legale aplicate şi a funcţiei, modul de punere în aplicare a Deciziei CC 794/2016, precizarea salariului maxim în plată care corespunde funcţiei reclamantei. În ceea ce priveşte raportul de expertiză, prorogă punerea în discuţie a acestei probe.

    Incheiere de sedinta din 23.05.2022
  • Sedinta din data de 11.04.2022 la ora 09:00

    Complet: CFP 8
  • Amână cauza

    Amânat cauza la data de 23.05.2022 faţă de cererea de amânare formulată de avocata reclamantei, cerere justificată de înscrisurile anexate.

    Incheiere de sedinta din 11.04.2022
  • Sedinta din data de 21.03.2022 la ora 09:00

    Complet: CFP 8
  • Amână cauza

    Amânat cauza la data de 11.04.2022 faţă de cererea de amânare formulată de avocata reclamantei, cerere justificată de înscrisurile anexate.

    Incheiere de sedinta din 21.03.2022

Flux dosar


Actualizare GRPD