T** P****** S**
ReclamantD***** M** S*****
PârâtAdmite acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamanta T** P****** S**, în contradictoriu cu pârâta Diasor Max având ca obiect cerere cu valoare redusă. Obligă pârâta la plata în favoarea reclamantei a sumei de 6712,57 lei reprezentând contravaloare facturi neachitate precum şi la plata penalităţilor de întârziere în cuantum de 0,15% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data scadenţei facturii şi până la plata efectivă. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Executorie de drept. Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se depune la Judecătoria Hunedoara. Pronunţată la data de 26.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Hotararecameraconsiliu96/2022 din 26.01.2022