S********* O******** L***** D** E******* T**** I* N***** M******** D* S******* G****** S********
Apelant RECLAMANTC***** S****** S***** N** 1 T********
Intimat PARATRespinge apelul declarat de către reclamantul-apelant Sindicatul Oamenilor Liberi din Educaţie Timiş, în numele membrului de sindicat Gavrilă Sebastian, împotriva Sentinţei civile nr. 1084/09.06.2021, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. 4886/30/2020, în contradictoriu cu pârâtul-intimat Clubul Sportiv nr. 1 Timişoara, având ca obiect drepturi băneşti. Fără cheltuieli de judecată în apel. Definitivă.
Hotarare 604/2022 din 06.04.2022Având în vedere că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se află înregistrat dosarul privind interpretarea chestiunilor referitoare la gradaţia de merit, cerere înregistrată sub nr. 2453/1/2021, faţă de dispoziţiile art. 517 alin. 11 Cod procedură civilă, va suspenda cauza până la soluţionarea şi publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Termen pentru verificarea măsurii suspendării la data de 03.03.2022. Cu drept de recurs, pe toată durata suspendării cauzei, cererea de recurs urmând a fi depusă la Curtea de Apel Timişoara.
Incheiere suspendare din 13.10.2021