R******* G***
Apelant InculpatV***** I**
Parte civilăDecizia penală nr.546/A/11.05.2022-În temeiul art.421 pct.2 lit.a) Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul R******* G*** împotriva sentinţei penale nr. 289 din data de 11.11.2021, pronunţată de Judecătoria Olteniţa, în dosarul nr.4903/269/2021. Desfiin?ează, în parte, sentin?a penală atacată ?i rejudecând. în fond: Reduce durata pedepsei principale aplicată inculpatului R******* G*** pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat , prevăzută de art.228 alin.1 – art.229 alin.1 lit.b, d ?i alin.2 lit.b Cod penal cu aplic.art.35 alin.1 Cod penal, art.77 lit.a Cod penal., art.43 alin.(5) Cod penal raportat la art.396 alin.10 Cod penal de la 4 ani închisoare la 3 ani închisoare. Men?ine celelalte dispozi?ii. În temeiul art.424 alin(3) Cod procedură penală scade din durata pedepsei principale timpul re?inerii ?i arestării preventive de la 28.07.2021 la zi. Conform art.275 alin(3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat ramân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 868 lei, se suportă din fondul Ministerului de Justi?ie. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 11 mai 2022.
Hotarare 546/2022 din 11.05.2022Asupra măsurii preventive:În temeiul art.362 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.208 alin.3 ?i 4 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată fa?ă de inculpatul R******* G***. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 martie 2022. Pe fondul apelului stabileşte pronun?area la 11.05.2022
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.03.2022Asupra măsurii preventive:În temeiul art.362 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.208 alin.3 ?i 4 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive luată fa?ă de inculpatul R******* G***. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 21 februarie 2022. Pe fondul apelului: pentru efectuarea de verificări privind starea de recidivă postcondamnatorie
Incheiere de sedinta din 21.02.2022În temeiul art. 362 alin(2) raportat la art.208 alin(4) Cod procedură penală men?ine măsura arestării preventive luată fa?ă de inculpatul R******* G*** prin încheierea de ?edin?ă din data de 22.06.2021 ?i confirmată prin încheierea de ?edin?ă din data de 28.07.2021 de judecătorul de drepturi ?i libertă?i de la Judecătoria Olteni?a. Definitivă. Pronun?ată în ?edin?a publică din data de 04 ianuarie 2022.
Incheiere de sedinta din 04.01.2022