G******* A******** S***
ReclamantE****** A******** R********** S*****
PârâtB********* V*****
IntervenientAdmite cererea formulată de reclamanta Groupama Asigurări cu şi în consecinţă: Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărârea pronunţată la data de 19.05.2022 de Judecătoriei Sfântu Gheorghe, în sensul că, denumirea este Sentinţa civilă nr. 1083/19.05.2022 şi nu Încheiere pronunţată la data de 19.05.2022, cum din eroare s-a indicat. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi 09.06.2022.
Incheiere indreptare eroare materiala din 09.06.2022Admite cererea formulată de reclamanta Groupama Asigurări SA, în contradictoriu cu pârâtul EUROINS ROMÂNIA ASIGURARE – REASIGURARE SA, şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 12.619,53 lei reprezentând despăgubiri, la care se vor calcula penalităţi de întârziere de 0,2%/zi calculate de la data de 15.10.2021 până la data plăţii efective. Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 735,98 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 19.05.2022.
Hotarare 1083/2022 din 19.05.2022pronunţare la data de 19.05.2022
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 05.05.2022Pronunţare la data de 05.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022Pronunţare la data de 21.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.04.2022