P********* M************
ContestatorC********* I**** A****
IntimatÎn baza art. 346 alineat 2 Cod procedură penală, respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul P.M.B.şi în consecinţă constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Luduş, emis în data de 9 martie 2021 în dosarul de urmărire penală nr. 1072/P/2019, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală privind pe inculpatul P.M.B., cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals informatic, faptă prev. şi ped. de art. 325 Cod Penal. Dispune începerea judecăţii cauzei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit dispoziţiilor art. 405 alineat 1, teza a II-a Cod procedură penală, astăzi, 7 septembrie 2021.
Incheierefinalacamerapreliminara81/2021 din 07.09.202107.09.2021
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.09.2021Amână cauza.
Incheiere de sedinta din 05.08.2021