R*** S*
ReclamantC***** A***** P*** P*****
PârâtAdmite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta RAJA S.A. în contradictoriu cu pârâta COMUNA AGIGEA. Anulează decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 11823/19.07.2021 şi anulează în parte decizia de impunere nr. 5953/16.02.2021 în ceea ce priveşte suma de 17.693 lei reprezentând taxă pe clădiri pe anul 2021 şi obligă pârâta să emită o nouă decizie de impunere în ceea ce priveşte taxa pe clădiri pe anul 2021 datorată de reclamantă cu aplicarea cotei de impozitare de 1,3%. Obligă pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 50 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată astăzi, 16.11.2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 2040/2021 din 16.11.2021Înch/ Amână pronunţarea la data de 16.11.2021, pronunţarea urmând să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2021Înch/ Amână pronunţarea la data de 12.11.2021, pronunţarea urmând să se facă prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.10.2021