R********** S**
ReclamantM********* A******* N********
PârâtS***** R**** P*** M********* F*********
PârâtRespinge cererea, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV – a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 15.07.2022.
Hotarare 1113/2022 din 15.07.2022Amână pronunţarea la data de 15.07.2022.
Amână pronunţarea la data de 12.07.2022.
Amână pronunţarea la data de 05.07.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2022Respinge, ca neîntemeiată, excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată de pârâtul S***** R**** P*** M********* F********* prin întâmpinare. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia autorităţii de lucru judecat, uneşte cu fondul cauzei excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi califică apărări de fond argumentele invocate în susţinerea excepţiei inadmisibilităţii capătului 4 de cerere, toate invocate de pârâta Ministerul Apărării Naţionale prin întâmpinare. Acordă termen la 18.04.2022, F6, ora 8:30 pentru când se vor cita părţile în vederea continuării judecăţii. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.02.2022.
Incheiere de sedinta din 14.02.2022Admite în parte cererea . Dispune acordarea ajutorului public judiciar reclamantei, sub forma reducerii taxei de timbru de la suma de 7648,25 lei, la suma de 3000 lei. Dispune e?alonarea taxei de timbru sus men?ionate în 3 rate egale, de 1000 lei lunar, începând cu luna iunie 2021. Men?ine obliga?ia de plată a taxei de timbru de 20 lei. Cu drept de reexaminare in termen de 5 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică , azi, 24.05.2021.
Incheiere finala dezinvestire din 24.05.2021