S***** R**** P*** M********* F*********
IntervenientS******** D* C******** D********* P***** V********** S* V**********
IntimatC****** J******** I*** P***** S********* D******** D* P********** P****** A***** T**********
IntimatI********* P********** J******** I***
IntimatC****** M********* D* F*** F****** I***
Apelant IntimatAdmite apelurile declarat de reclamantul pârâtele Baltaru Elena, Baltaru Angelica, Baltaru Viorica, respectiv Comisia municipală de fond funciar Iaşi împotriva sentinţei civile nr.7690/30.06.2021 pronunţată de Judecătoria Iaşi, sentinţă pe care o schimbă în parte. Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie Iaşi formulată în contradictoriu cu pârâţii Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Iaşi, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi, Comisia municipală de fond funciar Iaşi şi Baltaru Elena, Baltaru Angelica, Baltaru Viorica. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, care nu contravin prezentei decizii. Respinge ca neîntemeiată cererea de intervenţie accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Definitivă. Pronunţată azi 25.01.2023 prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 127/2023 din 25.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 25.01.2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 20.01.2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.01.2023Amână pronunţarea în cauză la data de 16.01.2023. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 10.01.2023.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.01.2023Amână pronuntarea pentru data de 10. 01. 2023. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.12.2022Amână pronuntarea pentru data de 29.12.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.12.2022Amână pronuntarea pentru data de 20.12.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.12.2022Amână pronuntarea pentru data de 09.12.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.11.2022Amână cauza la data de 24.11.2022, ora 11, pentru a se reface procedura de citare cu intervenientul
Incheiere de sedinta din 27.10.2022Admite cererea de abţinere de la soluţionarea cauzei formulată de doamna judecător Dascălu Carmen. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 15.09.2022.
Incheiere abtinere 185/2022 din 15.09.2022Pentru a se soluţiona între timp cererea de abţinere formulată de unul dintre membrii completului, repune cauza pe rol şi fixează termen la 27.10.2022, ora 11:00, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.08.2022.
Incheiere de sedinta din 16.08.2022Amână pronun?area la data de 16.08.2022, pentru când solu?ia va fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin mijlocirea grefei instan?ei.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 01.08.2022Amână pronunţarea la data de 01.08.2022. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 15.07.2022Amână pronunţarea la data de 15.07.2022. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.07.2022Amână pronunţarea la data de 11.07.2022. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.06.2022Amână pronunţarea la data de 27.06.2022. Soluţia va fi pusă la îndemâna părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 396 alin. 2 NCPC.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.06.2022Încuviinţează în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice. Se va cita intervenientul accesoriu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice cu menţiunea de a depune întâmpinare până la termenul următor sau de a menţiona dacă îşi menţine, cu acest titlu, apărările făcute până acum în proces. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 06.05.2021.
Incheiere de sedinta din 06.05.2022Amână pronunţarea asupra cererii de interven?ie accesorie formulată de către Statul Român prin Ministerul Finan?elor la data de 06.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.04.2022Amână pronunţarea asupra cererii de interven?ie accesorie formulată de către Statul Român prin Ministerul Finan?elor la data de 21.04.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.04.2022Amână cauza pentru data de 10.06.2022 ora 9. Amână pronuntarea pentru data de 12.04.2022. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere de sedinta din 07.04.2022Amână cauza la data de 07.04.2022, ora 09:00, pentru a se comunica cererea de interventie către apelanta-intimată si către intimati
Incheiere de sedinta din 21.02.2022