I************ L**
CreditorB**** V*****
DebitorS**** D**** & C******
PetentAdmite cererea. Îndreaptă eroarea materială strecurată în cuprinsul încheierii din data de 20.12.2021, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 50108/299/2021, în sensul că suma pentru care a fost încuviinţată executarea este în cuantum de 11522,54 euro, iar nu 11522,54 lei, cum s-a consemnat în mod greşit. Prezenta încheiere face parte integrantă din cuprinsul încheierii din şedinţa de cameră de consiliu din data de 20.12.2021. Îndreptarea se va efectua în ambele exemplare ale încheierii. Prezenta încheiere, care se comunică, în copie, biroului executorului judecătoresc, nu este supusă niciunei căi de atac, legalitatea acesteia putând face obiectul contestaţiei la executare, conform art. 666 alin. 6 Cod procedură civilă. Pronunţată azi, 25.01.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.01.2022Admite cererea. Încuviinţează executarea silită. Fără cale de atac. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 20 decembrie 2021.
Incheiere finala dezinvestire din 20.12.2021