U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I***
ReclamantA***** P********
ReclamantG******** C* P****** P******** N** 1*
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de U****** S*********** L***** D** Î*********** P************* I***, în numele şi pentru membrul de sindicat A***** P******** în contradictoriu cu pârâta Grădiniţa cu program Prelungit nr.18. Obligă pârâta să calculeze şi să achite reclamantei diferen?ele de drepturi salariale decurgând din aplicarea unui procent de 10% corespunzător activităţii de control financiar preventiv (conform art.15 din Legea nr.153/2017), respectiv din aplicarea unui procent 25% corespunzător gradaţiei de merit (conform Anexei I, capitolul I, litera B, art.5 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice), la salariul de bază majorat (ob?inut prin aplicarea art. 38 alin. 3 lit. a ?i d precum ?i prin aplicarea art. 38 alin. 4 ind.1 din Legea 153/2017, cu modificările ?i completările ulterioare), începând cu data de 01.01.2019 şi până la încetarea condi?iilor de acordare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta la plata dobânzii penalizatoare, ce urmează a fi calculată de la data scadenţei fiecărui drept salarial până la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cale de atac ce se depune, sub sanc?iunea nulită?ii, la Tribunalul Ia?i. Pronun?ată azi, 22.02.2022,în conformitate cu disp.art. 396 alin.2 cod pr.civilă, solu?ia urmând a fi pusă la dispozi?ia păr?ilor prin intermediul grefei instan?ei de judecată.
Hotarare 388/2022 din 22.02.2022Amână pronunţarea la data de 22.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.02.2022