D**** S**** B*******
Apelant RECLAMANTC******* "***** V********
Intimat PARATConstată perimat apelul declarat de reclamanta-apelantă D**** S**** B*******, reprezentată prin Sindicatul Democratic Învăţământ Arad împotriva Sentinţei civile nr. 579/12 mai 2021 pronunţată de Tribunalul Arad în dosar nr. 501/108/2021, în contradictoriu cu pârâtul-intimat Colegiul “Mihai Viteazul” Ineu. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Curtea de Apel Timişoara. Fără cheltuieli de judecată. Pronunţată în data de 18 aprilie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, potrivit prevederilor art. 402 Cod procedură civilă.
Hotarare 675/2022 din 18.04.2022Suspendat, conform dispoziţiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Incheiere suspendare din 27.09.2021