C****** T**** S**
ReclamantC******** L**** A* M*********** T********
PârâtU******* A************ T********** M********* T********
PârâtAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT Municipiul Timişoara, invocată prin întâmpinare. Respinge acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C****** T**** S** în contradictoriu cu pârâtul UAT Municipiul Timişoara, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Respinge ca rămasă fără obiect acţiunea formulată şi precizată de reclamanta C****** T**** S** în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara. Obligă pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timişoara să plătească reclamantei suma de 3050 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare, recursul urmând a se depune la Tribunalul Timiş – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei astăzi, 13.10.2022.
Hotarare 837/2022 din 13.10.2022În temeiul art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod proc. civ., suspendă judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 4999/30/2021 al Tribunalului Timiş – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Stabileşte termen pentru verificarea măsurii suspendării la data de 12.11.2022. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în data de 12.05.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 12.05.2022Repune cauza pe rol şi stabileşte termen de judecată la data de 12.05.2022, ora 11:30, sala 161, C11NCA, pentru când se citează părţile. Pronunţată în data de 08.04.2022, prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei.
Incheiere de sedinta din 08.04.2022Amână pronunţarea în cauză la data de 08.04.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, azi, 24.03.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.03.2022Pentru studierea înscrisurilor comunicate
Incheiere de sedinta din 27.01.2022