Dosar 5034/55/2021 din 30.03.2021

infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 5034/55/2021
Data dosar:
30.03.2021
Instanta:
Judecătoria Arad
Departament:
Sectia penala
Obiect:
infracţiuni la regimul vamal (Legea 141/1997, Legea 86/2006)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.09.2021 la ora 08:30

    Complet: P06-sup
  • Condamnare

    În temeiul dispoziţiilor art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 375 şi art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul B****** I***, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă în formă asimilată şi în formă continuată (2 acte materiale, săvârşite în zilele de 16.12.2019 şi 06.02.2020). În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 (doi) ani. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispoziţiilor art. 91 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. Conform art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal, pedeapsa complementară aplicată inculpatului se execută de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 2 lit. b) Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, impune inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune Arad sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c) - e) Cod penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Arad. În temeiul dispoziţiilor art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, impune inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Consiliului Local al Municipiului Arad sau la o altă entitate desemnată de Serviciul de Probaţiune Arad în urma evaluării, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal, atenţionează inculpatul să adopte o conduită corespunzătoare pe viitor. Constată stinsă acţiunea civilă exercitată în cauză de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin plată integrală, inculpatul achitând atât debitul principal – 8.042 lei -, cât şi accesoriile - 145 lei. În baza art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere, obligaţiilor impuse, ale săvârşirii de noi infracţiuni, în cursul termenului de supraveghere, prevăzute de art. 96 Cod penal. În baza art. 404 alin. 4 lit. d) Cod procedură penală rap. la art. 112 lit. b), f) Cod Penal, dispune confiscarea ţigaretelor ridicate de la inculpatul B****** I*** cu ocazia cercetărilor în prezenta cauză, respectiv un număr de 642 pachete de ţigări a câte 20 de ţigarete pachetul, depuse la Camera de Corpuri Delicte din cadrul I.P.J. Arad, conform dovezilor nr. H 0271360/03.03.2020 şi H 0271282/22.01.2020 (filele 58, 59 dosar urmărire penală nr. 6406/P/2019). În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată azi, 13.09.2021, prin punerea hotărârii la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Hotarare 1735/2021 din 13.09.2021
  • Sedinta din data de 27.07.2021 la ora 10:00

    Complet: P06-2021
  • Amână pronunţarea

    Stabileşte termen de pronunţare la data de 13.09.2021, hotărârea urmând a fi pronunţată prin punerea acesteia la dispozitia părţilor s'şi i a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.07.2021
  • Sedinta din data de 22.06.2021 la ora 10:00

    Complet: P06-2021
  • Amână cauza

    T: 27.07.2021, ora 10:00 pnetru a da posibilitatea inculpatului să achite prejudiciul.

    Incheiere de sedinta din 22.06.2021

Flux dosar


Actualizare GRPD