B****** P******
InculpatO*** E***********
InculpatO****** V*****
Parte civilăG****** C*******
Parte civilăL***** E****
Parte civilăI. În temeiul art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul B****** P******, la pedepsele de: - 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii furt calificat, prev. ?i ped. de art.228, art.229 alin.1 lit.b) ?i d) C.p., cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. rap. la art.43 alin.5 C.p. (faptă săvârşită la data de 21.01.2021). - 2 (doi) ani 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale), prev. ?i ped. de art.228, art.229, alin.1 lit.b) ?i d) ?i alin.2 lit.b) C.p., cu aplicarea art.35 C.p. şi art.41 alin.1 C.p. rap. la art.43 alin.5 C.p. (acte materiale săvârşite în datele de 02.03.2021 şi 03.03.2021). Constată că infrac?iunile care au făcut obiectul acestui dosar şi infracţiunea care a făcut obiectul dosarului nr.1405/240/2021 al Judecătoriei Deva prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an 6 (şase) luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1082/29.10.2021 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr.1405/240/2021, rămasă definitivă prin neapelare pentru inculpat la data de 16.11.2021, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.228 alin.1 şi art.229 alin.1 lit.b) şi d) C.p., cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. rap. la art.43 alin.5 C.p. (faptă săvârşită în noaptea de 12/13.06.2021) sunt concurente. În baza art.40 alin.1 C.p. rap. la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b) C.p., contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani ?i 2 (două) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse (1 an şi 1 an şi 6 luni închisoare), respectiv 10 (zece) luni, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. În temeiul art.40 alin.3 C.p. şi art.72 alin.1 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv, anume intervalul: 04.03.2021-03.04.2021, respectiv 22.06.2021-15.11.2021 şi perioada executată din data de 16.11.2021 la zi. II. În temeiul art.396 alin.2 şi alin.10 C.p.p., condamnă pe inculpatul ONEA EUGEN EDUARD la pedeapsa de 2 (doi) ani 2 (două) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (cinci acte materiale), prev. ?i ped. de art.228, art.229, alin.1 lit.b) ?i d) ?i alin.2 lit.b) C.p., cu aplicarea art.35 C.p. şi art.41 alin.1 C.p. rap. la art.43 alin.5 C.p. (acte materiale săvârşite în datele de 02.03.2021 şi 03.03.2021). Constată că infrac?iunile care au făcut obiectul acestui dosar şi infracţiunea care a făcut obiectul dosarului nr.1405/240/2021 al Judecătoriei Deva prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an 6 (şase) luni închisoare prin Sentinţa penală nr.1082/29.10.2021 pronunţată de Judecătoria Deva în dosarul nr.1405/240/2021, rămasă definitivă prin neapelare pentru inculpat la data de 16.11.2021, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.228 alin.1 şi art.229 alin.1 lit.b) şi d) C.p., cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. rap. la art.43 alin.5 C.p. (faptă săvârşită în noaptea de 12/13.06.2021) sunt concurente. În baza art.40 alin.1 C.p. rap. la art.38 alin.1, art.39 alin.1 lit.b) C.p., contopeşte pedepsele mai sus menţionate şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani ?i 2 (două) luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse (1 an şi 6 luni închisoare), respectiv 6 (şase) luni, urmând ca inculpatul să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 2 (doi) ani 8 (opt) luni închisoare. În temeiul art.40 alin.3 C.p. şi art.72 alin.1 C.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestului preventiv, anume intervalul: 04.03.2021-03.04.2021, respectiv 16.06.2021-15.11.2021 şi perioada executată din data de 16.11.2021 la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.1644/2021 şi nr.1645/2021 emise la data de 16.11.2021 în baza Sentinţei penale nr.1082/2021 pronunţate în data de 29.10.2021 de Judecătoria Deva, în dosarul nr.1405/240/2021, rămasă definitivă la data de 16.11.2021 prin neapelare pentru inculpaţi şi dispune emiterea unor noi mandate conform prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive. În baza art.112 alin.1 lit.b) C.p., dispune confiscarea specială cu privire la următoarele bunuri: foarfeca de tăiat fier tip gură de lup ?i o cheie tubulară, depuse la camera de corpuri delicte a Poli?iei Ora?ului Ha?eg în baza procesului-verbal seria AB nr.0017428 din 29.03.2021 (f.158 d.u.p.). Constată că reprezintă mijloace materiale de probă cele două bucăţi de lacăt, depuse la camera de corpuri delicte a Poli?iei Ora?ului Ha?eg în baza procesului-verbal seria AB nr.0017428 din 29.03.2021 (f.158 d.u.p.) şi dispune conservarea acestor mijloacelor materiale de probă până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Constată că persoanele vătămate GARANT G CONSTRUCT S.R.L., NABIS PROD S.R.L. şi Popa Luca. În baza art.397 alin.1 C.p.p. rap. la art.25 alin.1 corob. cu art.22 C.p.p., ia act că persoanele vătămate L***** E**** şi O****** V***** au renun?at la preten?iile civile formulate. În temeiul art.397 alin.1 rap. la art.19, 20, art.25 alin.1 C.p.p. şi la art.1349, 1357 şi art.1382 C.civ., va admite acţiunea civilă formulată de către partea civilă G****** C******* şi, în consecinţă: Obligă, în solidar, pe inculpaţii B****** P****** şi O*** E*********** la plata către partea civilă G****** C******* a sumei de 1000 de lei cu titlu de daune materiale. În temeiul art.272 rap. la art.274 alin.1 şi 2 C.p.p., obligă pe fiecare inculpat la plata către stat a sumei de 1800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.272 rap. la art.275 alin.6 C.p.p., onorariile care se cuvin doamnelor avocat Ionescu Amalia Maria – apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul Onea Eugen Eduard şi domnului av. Gherman Maria Mihaela - apărător desemnat din oficiu pentru inculpatul B****** P******, fiecare în cuantum de 1663 lei se avansează din fondul special al Ministerului Justiţiei către Baroul Hunedoara. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea la dispoziţia procurorului, a părţilor şi a persoanelor vătămate prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 17.12.2021.
Hotarare 1277/2021 din 17.12.2021În baza disp. art.391 alin.1 C.p.p., stabileşte termen de pronunţare la data de 17.12.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 08.12.2021Pentru dezbaterea fondului cauzei.
Incheiere de sedinta din 24.11.2021fata de lipsa raspunsului la adresa instantei
Incheiere de sedinta din 27.10.2021Pentru comunicarea înscrisurilor solicitate
Incheiere de sedinta din 29.09.2021Faţă de lipsa de procedură cu inculpaţii.
Incheiere de sedinta din 01.09.2021Fa?ă de lipsa de procedură cu persoana vătămată Popa Luca.
Incheiere de sedinta din 23.06.2021