C**** C*****
InculpatC**** M***** (** C*** N******** D**** M*******
Parte civilăC**** E**** (** C*** N******** D**** M*******
Parte civilăC**** M***** B***** (** C*** N******** D**** M*******
Parte civilăC**** O*** A******** (** C*** N******** D**** M*******
Parte civilăÎn baza art. 192 al. 2 C.pen. cu aplicarea art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnă pe inculpatul C**** C*****, (date cu caracter personal), la pedeapsa de 1 (unu) an şi 8 (opt) închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. În baza art. 67 al. 1 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a, b şi i C.pen., respectiv de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, pe o durată de un an de la data rămânerii definitive a prezentei sentin?e. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. 1 lit. a, b şi i C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a conduce autovehicule, în sensul prevăzut de art. 6 pct. 6 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, pedeapsă ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală devine executabilă. În baza art. 91 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C.pen. impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) C.pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti sau în cadrul Agenţiei Domeniului Public Sector 3, pe o perioadă de 90 zile, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă. În baza art. 91 alin. (4) C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Admite în parte acţiunea civilă formulată de părţile civile Călău Marcel, Călău Dan, Călău Antonio, Călău Marcel Bogdan, Călău Oana Alexandra şi Călău Anne Marie Cristina, şi pe cale de consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata către părţile civile Călău Marcel, Călău Dan, Călău Antonio, a sumei de 75.000 lei pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri morale, iar către părţile civile Călău Marcel Bogdan, Călău Oana Alexandra şi Călău Anne Marie-Cristina a sumei de 25.000 lei pentru fiecare, cu titlu de despăgubiri morale. Respinge acţiunea civilă formulată de părţile civile Călău Elena, Călău Constanţa Mirela, Călău Georgeta Camelia şi Stan Cristina Valentina, ca neîntemeiată. Admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Municipal Urziceni şi, pe cale de consecinţă obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata către acesta a sumei de 173,75 lei cu titlu de despăgubiri materiale. Admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic de Urgen?ă Bucure?ti şi pe cale de consecinţă obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata către acesta a sumei de 86.966,93 lei cu titlu de despăgubiri materiale. Admite acţiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Jude?ean de Urgen?ă Ilfov şi pe cale de consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata către acesta a sumei de 17.444,65 lei, precum şi la plata dobânzii legale, calculată de la data pronunţării hotărârii şi până la achitarea efectivă a debitului, cu titlu de despăgubiri materiale. Admite acţiunea civilă formulată de Serviciul Jude?ean de Ambulan?ă Ialomi?a şi pe cale de consecinţă, obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata către acesta a sumei de 2.317,30 lei cu titlu de despăgubiri materiale. Obligă partea responsabilă civilmente Euroins Romania Asigurare Reasigurare S.A. la plata către partea civilă Călău Dan a sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 4323,85 lei aferentă fazei de urmărire penală. Onorariul apărătorului desemnat pentru inculpat, av. Aionoaiei Gicoconda, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 48/11.01.2022, în cuantum de 1495 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia procurorului şi a părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 23.06.2022.
Hotarare 264/2022 din 23.06.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea inculpatului C**** C***** (cu date), în sensul prelungirii dreptului de circulaţie acordat prin dovada seria CU nr. 2425416, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 22.06.2022, până la data de 21.07.2022, inclusiv. Dispune ca soluţia să fie comunicată şefului poliţiei rutiere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.06.2022.
Incheiere de sedinta din 22.06.2022Amână pronunţarea, în vederea redactării hotărârii, la data 23.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 16.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 16.06.2022Stabileşte pronunţarea, în vederea redactării hotărârii, la data 16.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 09.06.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.06.2022Stabileşte pronunţarea, în vederea redactării hotărârii, la data 09.06.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 26.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.05.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea inculpatului C**** C***** în sensul prelungirii dreptului de circulaţie acordat prin dovada seria CU nr. 2425416, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.05.2022, până la data de 21.06.2022, inclusiv. Dispune ca soluţia să fie comunicată şefului poliţiei rutiere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18.05.2022.
Incheiere de sedinta din 18.05.2022Amână pronunţarea, în vederea redactării hotărârii, la data 26.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 06.05.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.05.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea inculpatului C**** C***** în sensul prelungirii dreptului de circulaţie acordat prin dovada seria CU nr. 2425416, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 23.04.2022, până la data de 22.05.2022, inclusiv. Dispune ca soluţia să fie comunicată şefului poliţiei rutiere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.04.2022.
Incheiere de sedinta din 20.04.2022Stabileşte pronunţarea, în vederea redactării hotărârii, la data 06.05.2022. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 13.04.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.04.2022În baza art. 111 alin. 6 din O.U.G. nr. 195/2002, admite cererea inculpatului C**** C***** în sensul prelungirii dreptului de circulaţie acordat prin dovada seria CU nr. 2425416, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 24.03.2022, până la data de 22.04.2022, inclusiv. Dispune ca soluţia să fie comunicată şefului poliţiei rutiere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.03.2022.
Incheiere de sedinta din 23.03.2022În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 13.04.2022.
Incheiere de sedinta din 09.03.2022