C***** B****** P**** R***********
PetentD****** D***** N******
IntimatAdmite cererea formulată de Comuna Beclean, cu sediul în com. Beclean, satul Beclean, nr. 196, jud. Braşov, prin reprezentant legal, împotriva intimatului Dobrică Daniel-Nicolae, , şi în consecinţă: Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 300 lei, aplicată intimatului Dobrică Daniel-Nicolae, , prin procesul-verbal seria PBVY nr. 0007202 încheiat la data de 1.09.2018 de IPJ Braşov - Postul de Poliţie Beclean, cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii şi obligă pe intimat la prestarea unui număr de 12 (douăsprezece) ore muncă în folosul comunităţii pe raza com. Beclean, jud. Braşov. Sancţiunea va fi executată prin serviciul specializat din cadrul Primăriei com. Beclean. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Făgăraş. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 13 decembrie 2021.
Hotarare 2610/2021 din 13.12.2021