M***** I***
InculpatÎn baza art. 16 alin. 1 din Ordinul nr. 1054/C/27.07.2005 al Ministerului Justiţiei raportat la Ordinul comun nr. 2907/ 2020 din 08.07.2020 al Ministerului Justiţiei şi Ministerului Finan?elor Publice şi la art. 7 lit. c din Legea nr. 178/04.11.1997 pentru autorizarea şi plata interpreţilor şi traducătorilor folosit de CSM, astfel cum a fost modificat, stabileşte valoarea serviciilor prestate în prezenta cauză de către traducătorul autorizat Hrehorovici Hujbert Margareta, constând în traducerea din limba română în limba maghiară a Sentinţei Penale nr. 248/2022 în dosarul nr. 5080/305/2021, la suma totală de 291,33 lei. În baza art. 16 alin. 2 din Ordinul nr. 1054/C/27.07.2005 al Ministerului Justiţiei, o copie a prezentei încheieri, conforme cu originalul, se comunică compartimentului economico-administrativ al Tribunalului Covasna în vederea efectuării plăţii. Pronunţată în şedinţa publică, azi 14 octombrie 2022.
Incheiere de sedinta din 14.10.2022În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M***** I*** la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. (1) Cod penal. În baza art. 396 alin. (1), (2) şi (10) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M***** I***, la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ), pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals privind un înscris oficial, prev. de art. 323 alin. (1) teza I Cod penal. În baza art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, contopeşte pedepsele stabilite mai sus mai sus şi aplică pedeapsa cea mai grea – 1 an şi 3 luni închisoare, la care adaugă un spor de două luni închisoare reprezentând o treime din totalul celeilalte pedepse stabilite (6 luni închisoare), astfel încât în final inculpatul execută o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit în condiţiile art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal, obligă inculpatul, pe durata termenului de supraveghere, la respectarea următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Covasna, la datele fixate de acesta; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; - să comunice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) Cod penal, impune inculpatului obligaţia ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal cu aplic. art. 404 alin. (2) Cod procedură penală, obligă inculpatul ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Municipiului Sfântu Gheorghe sau în cadrul Direcţiei de Asistenţă Comunitară şi al aşezămintelor social-culturale. În baza art. 404 alin. (2) Cod de procedură penală, pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 96 alin. (1) şi (4) Cod penal, referitoare la revocarea suspendării executării sub supraveghere în situaţia în care, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligaţiile impuse, precum şi în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în interiorul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 650 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 273 alin. (4) şi (5) Cod procedură penală, rap la art. 275 alin. (6) Cod procedură penală, onorariul interpretului de limba maghiară – Hrehorovici Hujber Margareta, în sumă de 61,82 lei, rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată, azi, 29.07.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 248/2022 din 29.07.2022stabileşte pronunţarea pentru data de 29.07.2022.
Incheiere de sedinta din 07.06.2022emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului şi a unei semnalări SINS
Incheiere de sedinta din 10.05.2022emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 12.04.2022încuviinţează cererea de amânare şi acordă un nou termen de judecată pentru angajarea de către inculpat a unui apărător ales
Incheiere de sedinta din 15.03.2022emiterea unui mandat de aducere pe numele inculpatului
Incheiere de sedinta din 15.02.2022