E****** P******* S*** Î* C******* D* A************ J******* R** &******** S***
LichidatorE****** P******* S**
ReclamantA**** B*** S*
PârâtRespinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de R. & Pa. . în calitate de administrator judiciar al reclamantei E. P. SRL (în insolvenţă, in insolvency, en procedure collective), . în contradictoriu cu pârâta A. B. R. SA . având ca obiect suspendarea executării silite şi a tuturor actelor de executare emise în dosarul execuţional nr. 809/2020, aflat pe rolul Societăţii Civile Profesionale de Executori Judecătoreşti Morari si Asociaţii, până la momentul confirmării unui plan de reorganizare în procedura de insolvenţă a debitoarei E****** P******* S**. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare, apel care va fi depus la Tribunalul Specializat Cluj. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 10 februarie 2021.
Hotarare 278/2021 din 10.02.2021amână cauza la data de 10.02.2021, pentru pregătirea apărării. dispune citarea părţilor care nu au termenul în cunoştinţă.
Incheiere de sedinta din 27.01.2021