R*** Ş*****
InculpatS***** R**** P*** A****** R********** D* D********* C****** P*** A******* D***
Parte civilăS* D**** 9* S** B***
Parte responsabilă civilmenteConstată remediate neregularităţile rechizitoriului nr. 419/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Constată competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosarul penal nr. 419/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul R*** Ş***** trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea prev. şi ped. de art. 9 alin. 1 lit. b şi c din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii potrivit dispoziţiilor art. 347 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 04.05.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara21/2021 din 04.05.2021Respinge, ca nefondate, cererile şi excepţiile formulate/invocate de către inculpatul R*** Ş***** în procedura camerei preliminare. În temeiul dispoziţiilor art. 345 alin. 1 şi 2 din Codul de procedură penală, admite excepţiile invocate din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară. În temeiul dispoziţiilor art. 345 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură penală rap. la art. 328 din Codul de procedură penală, constată neregularitatea rechizitoriului emis la data de 31.12.2020 în dosarul nr. 419/P/2018 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt în ceea ce priveşte descrierea, în fapt şi în drept, a faptelor care fac obiectul acuzaţiei penale formulate în cauză, stabilirea obiectului şi limitelor judecăţii cu privire la inculpatul R*** Ş*****. Dispune comunicarea prezentei încheieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, urmând ca procurorul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, să remedieze neregularităţile actului de sesizare şi să comunice judecătorului de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu din 01.04.2021.
Incheierefinalacamerapreliminara16/2021 din 01.04.2021În temeiul dispoziţiilor art. 391 alin. 1 din Codul de procedură penală, stabileşte data pronunţării hotărârii la 01.04.2021, judecătorul având nevoie de timp pentru a delibera. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.03.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.03.2021Amână cauza la data de 30.03.2021 ora10:00, termen până la care partea civilă poate lua la cunoştinţă de excepţia neregularităţii actului de sesizare, invocata din oficiu de judecătorul de camera preliminara.
Incheiere de sedinta din 23.03.2021Admite cererea formulata de partea civila privind introducerea in cauza în calitate de parte responsabilă civilmente a S* D**** 9* S** B***. Constată lipsa de procedura cu partea responsabila civilmente S* D**** 9* S** B*** şi amâna judecarea cauzei la data de 23.03.2021 ora 10:00, sala 1, pentru îndeplinirea procedurii de citare cu aceasta.
Incheiere de sedinta din 23.02.2021În baza art.10 C.p.p., admite cererea de amânare pentru angajarea unui apărător ales, formulată de inculpatul R*** Ş***** şi în acest sens, acordă un singur termen de judecată la data de 23.02.2021, ora 10:30. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 356 alin. 3 C.p.p, conform cărora părţile au dreptul la un singur termen pentru angajarea unui avocat ales şi pentru pregătirea apărării. Inculpatul şi partea civilă au termen în cunoştinţă, astfel că nu vor mai fi citaţi. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu azi, data de 16.02.2021, la Tribunalul Olt.
Incheiere de sedinta din 16.02.2021