C**** A*** L*****
ReclamantE****** R****** A******** R********** S*
PârâtN****** N*******
IntervenientC****** C****** B***** F*******
IntervenientAdmite în parte cererea de chemare în judecată în pretenţii formulată de reclamantul Cuşma Alin Lucian, în contradictoriu cu pârâta SC E****** R****** A******** R********** S* şi intervenienţii forţaţi, N****** N******* şi Ciochia (fostă Negrilă) Cecilia Bianca Floriana şi, în consecinţă: Obligă pârâta SC E****** R****** A******** R********** S* să plătească reclamantului suma de 5.621,74 lei cu titlu de daune materiale şi suma de 25.000 euro echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii cu titlu de daune morale, la care se adaugă penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, la expirarea termenului de 10 zile de la comunicarea către pârâtă a hotărârii judecătoreşti rămasă definitivă în cauză şi până la achitarea efectivă a despăgubirilor. Obligă pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată reprezentând onorariul avocaţial, în cuantum de 500 lei. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Vâlcea. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14.10.2021.
Hotarare 2245/2021 din 14.10.2021Amână pronunţarea la data de 14.10.2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2021Amână cauza în vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 16.09.2021Amână cauza pentru introducerea în cauză a moştenitorilor defunctului Negrilă Marian.
Incheiere de sedinta din 17.06.2021Amână cauza pentru a se primi răspuns la solicitările instanţei.
Incheiere de sedinta din 20.05.2021Amână cauza pentru a se primi răspuns la solicitările instanţei.
Incheiere de sedinta din 22.04.2021