B******* M****** A***
ContestatorC** S******* C***** D* A***** P*** R*********** L****
IntimatRespinge ca rămasă fără obiect contestaţia la executare formulată de contestatoarea B******* M****** A***, în contradictoriu cu intimata CAR SILVAPAM CURTEA DE ARGEŞ. Cu apel în termen 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Curtea de Argeş, sub sancţiunea nulităţii. În conformitate cu dispoziţiile art. 402 Cod procedură civilă, pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, azi 03 Decembrie 2021 prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere finala dezinvestire 1604/2021 din 03.12.2021Amână pronunţarea la data de 3 decembrie 2021. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 noiembrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.11.2021Revine cu adresă către contestator, cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum e 635 lei, conform art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi de a face dovada achitării contravalorii fotocopierii dosarului de executare silit, sub sancţiunea anulării cererii Intimata are termenul de judecată în cunoştinţă. Amână judecarea cauzei la data de 10 noiembrie 2021, ora 9:00. Pronunţată în şedinţă publică azi, 8 septembrie 2021.
Incheiere de sedinta din 08.09.2021