B******* P****
PetentI************ D* P****** A* J******** C**** - S******
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul Bădăluţă Petru, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin. Înlocuieşte sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 1305 lei, aplicată prin procesul-verbal de contravenţie seria PCSX nr. 0273403/26.09.2021, cu sancţiunea avertismentului, consecinţa fiind restituirea cuantumului achitat. Atrage atenţia petentului să respecte prevederile legale în vigoare, pentru a evita pe viitor săvârşirea de noi fapte de natura celei pentru care a fost sancţionat. Respinge în rest cererea petentului. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Reşiţa. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 Cod procedură civilă, 16.12.2021.
Hotarare 1977/2021 din 16.12.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, va face aplicarea art. 396 alin. 1 şi 2 C. proc. civ. şi va amâna pronunţarea cauzei pentru data de 22.12.2020, soluţia urmând a fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2021