R****** M******
InculpatR******* I***
Parte civilăR******* I***
Parte civilăÎn baza art.421 pct.2 lit.a Cpp admite apelul declarat de către inculpatul R. M, împotriva s.p. nr. 877/22.11.2021 a Judecătoriei Vi?eu de Sus pe care o desfiinţează în parte în ceea ce priveşte aplicarea pedepselor complementare şi accesorii pentru infracţiunile deduse judecăţii, reţinerea stării de pluralitate intermediară, anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentin?a penală 494/2019 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei şi operaţiunile de cazier şi pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: Înlătură pedepsele complementare şi accesorii constând în interzicerea dreptului prev. de art. 66 lit. i Cod penal pe o perioadă de 3 ani, respectiv dreptul de a conduce vehicule pentru care este necesară deţinerea permisului de conducere, aplicate pentru fiecare din infracţiunile deduse judecăţii în prezentul dosar . Înlătură dispoziţiile privind reţinerea pluralităţii intermediare ,anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 494 din 3.07.2019, pronunţată în dosarul nr. 3407/307/2018 al Judecătoriei Sighetu Marma?iei, definitivă prin decizia penală nr. 1300/A/14.11.2019 a Cur?ii de Apel Cluj şi descontopirea pedepsei rezultantă de 1 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 385 din 9.06.2020, pronunţată în dosarul nr. 2962/307/2019 al Judecătoriei Sighetu Marma?iei, definitivă prin neapelare la 24.06.2020 în pedepsele componente. Constată că prin s.p. 385 din 9.06.2020, pronunţată în dosarul nr. 2962/307/2019 al Judecătoriei Sighetu Marma?iei, definitivă prin neapelare la 24.06.2020 s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 494 din 3.07.2019, pronunţată în dosarul nr. 3407/307/2018 al Judecătoriei Sighetu Marma?iei, definitivă prin decizia penală nr. 1300/A/14.11.2019 a Cur?ii de Apel Cluj. Conform art. 38 alin. 1 raportat la art. 39 alin. 1 lit. b din codul penal, contopeşte pedepsele de: 1 an şi 6 luni închisoare şi 2 ani închisoare, aplicate în prezenta cauză, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse – 6 luni închisoare ,urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă intermediară de 2 ani şi 6 luni închisoare. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză constituie al doilea termen al recidivei postcondamnatorii , primul termen constituindu-l pedeapsa rezultantă de 1 an ?i 6 luni închisoare ?i 3 ani pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice ?i dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat conform art. 66 alin.1 lit. a ?i b din codul penal, cu suspendarea sub supraveghere a executării, aplicată prin sentinţa penală nr. 385 din 9.06.2020, pronunţată în dosarul nr. 2962/307/2019 al Judecătoriei Sighetu Marma?iei, definitivă prin neapelare la 24.06.2020. În baza dispoziţiilor art. 96 alin. 4 din Codul penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 385 din 9.06.2020, pronunţată în dosarul nr. 2962/307/2019 al Judecătoriei Sighetu Marma?iei, definitivă prin neapelare la 24.06.2020 şi dispune executarea acestei pedepse. În temeiul dispoziţiilor art. 96 alin. (5) din Codul penal raportat la art. 43 alin. (2) din Codul penal, adaugă pedeapsa rezultantă interemediară de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta hotărâre, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, stabilită prin sentin?a penală nr. 385 din 9.06.2020, pronunţată în dosarul nr. 2962/307/2019 al Judecătoriei Sighetu Marma?iei, definitivă prin neapelare la 24.06.2020, urmând ca inculpatul R. M. să execute pedeapsa finală rezultantă de 4 ani închisoare. În baza art. 45 alin. (1) Cod penal raportat la art. 67 alin. (1) din Codul penal şi la art. 68 alin. (1) lit. c) din Codul penal, va aplica inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b din Codul penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat pe o durată de 3 ani, ce se va calcula după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 45 alin. (5) Cod penal raportat la art. 65 alin. (1) din Codul penal, va aplica inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit. a,b,i din Codul penal, respectiv: dreptul de a fi ales în autorită?ile publice sau în orice alte func?ii publice şi dreptul de a ocupa o func?ie care implică exerci?iul autorită?ii de stat de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate ce nu contravin prezentei. Cheltuielile judiciare avansate d către stat cu prezentul apel rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată azi, 15 aprilie 2022, prin punerea la dispoziţia inculpatului şi a procurorului , prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 549/2022 din 15.04.2022Stabileşte termen în vederea deliberării şi pronunţării hotărârii motivate la data de 15 aprilie 2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2022Amânare la cererea inc.pentru angajarea unui apărător. Termen la 23.03.2022 ora 12.30.
Incheiere de sedinta din 09.02.2022