B***** G****** F*****
PetentD**** 4 - D******* C********* R******
IntimatRespinge ca neîntemeiată excepţia nulităţii, invocată de intimată prin întâmpinare. Admite în parte plângerea contravenţională formulată de contestatorul B***** G****** F*****. Modifică în parte procesul-verbal de contravenţie în sensul că înlocuieşte amenda contravenţională cu avertismentul. Atrage atenţia contestatorului ca, în viitor, să respecte dispoziţiile legale, expunându-se unor sancţiuni mai severe în caz contrar. Ia act că reclamantul contestator nu a solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, cerere de apel care se depune la Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti. Soluţie pusă la dispoziţie prin grefa instanţei, astăzi, 4 noiembrie 2021.
Hotarare 15404/2021 din 04.11.2021Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea la data de 4 noiembrie 2021, Complet 9 – civil şi executări. Soluţie pusă la dispoziţie prin grefa instanţei, astăzi, 20 octombrie 2021.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2021În vederea administrării probelor propuse, amână judecarea cauzei la data de 20.10.2021.
Incheiere de sedinta din 08.09.2021