C***** D****
InculpatAdmite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci. Dispune arestarea preventivă a inculpatului CD cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art.192 al.1,2 C.p.,art.338 al.1 C.p.,art.336 al.1 C.p. şi art.335 al.2 C.p.,cu aplicarea art.38 al.1,2 C.p., pe o durată de 30 zile, începând cu data de 30.11.2021 până la data de 29.12.2021 inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. Respinge cererea formulată de inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, ca nefondată. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpat ?i de la comunicare pentru Ministerul Public . Pronunţată în camera de consiliu, azi, data de 30.11.2021, ora 17:15 .
Incheiere masuri preventive faza de UP din 30.11.2021