P**** G*****
Inculpat. În temeiul art. 4 alin. 2 din O.U.G. nr. 31/2002 şi art.396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P**** G***** (...) la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, lit. b Cod penal ca pedeapsă accesorie. 2. În temeiul art. 4 alin. 21 din O.U.G. nr. 31/2002 şi art.396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P**** G***** (...) la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distribuirea sau punerea la dispoziţia publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste şi xenofobe În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, lit. b Cod penal ca pedeapsă accesorie. 3. În temeiul art. 5 din O.U.G. nr. 31/2002 şi art.396 alin. 1, 2 şi 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul P**** G***** (:..) la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de promovarea, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi promovarea, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe În baza art. 67 alin. 1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. 1 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, lit. b Cod penal ca pedeapsă accesorie. În baza art. 38 alin. 2 Cod penal rap. la art. 39 alin.1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an închisoare, la care se adăugă sporul obligatoriu de 4 luni închisoare (o treime cealaltă pedeapsă stabilită), pedeapsa rezultantă pe care o va executa inculpatul P**** G***** fiind de 1 an ?i 4 luni închisoare. În baza art. 45 alin. 3 lit a) Cod penal rap. la art. 67 Cod penal, aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 lit. a, lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 3 ani, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, potrivit art.68 alin.1 lit. b Cod penal. În baza art. 45 alin. 5 Cod penal rap. la art. 65 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 lit.a, lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie, care se va executa dacă pedeapsa principală va deveni executabilă. În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Ialomi?a, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit. b) Cod penal, impune inculpatului obliga?ia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de proba?iune sau organizat în colaborare cu institu?ii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile în cadrul uneia dintre următoarele două institu?ii: Primăria com. Bordu?ani sau Primăria Fete?ti Gară, consilierul de proba?iune din cadrul Serviciul de Probaţiune Ialomi?a urmând a decide, potrivit art.57 cu ref. la art.51 din Legea 253/2013, în care din cele două institu?ii urmează a se executa obliga?ia. Un exemplar al prezentei sentinţe se comunică Serviciului de Probaţiune Ialomi?a. În baza art. 91 alin. 4 Cod penal şi art. 404 alin. 2 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C.pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală ?i art. 112 alin. 1 lit. b Cod penal, dispune luarea măsurii de siguran?ă a confiscării speciale cu privire la laptopul marca ASUS seria 7BI10104E507B7BV777212. În baza art. 404 alin. 4 lit. d Cod procedură penală ?i art. 109 Cod penal, ia fa?ă de inculpatul P**** G***** măsura de siguran?ă a obligării la tratament medical până la însănăto?ire sau până la ob?inerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 2500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentin?e penale. Pronun?ată prin punerea hotărârii la dispozi?ia inculpatului şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 25.02.2022.
Hotarare 101/2022 din 25.02.2022În temeiul art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 25.02.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.02.2022.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.02.2022În temeiul art. 391 alin. 3 Cod procedură penală, amână pronunţarea la data de 11.02.2022. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2022.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.01.2022stabileste păronuntarea la data de 27.01.2022
Incheiere de sedinta din 17.01.2022citarea inculpatului prin politie, emiterea unei adrese catre Baroul Ilfov
Incheiere de sedinta din 06.12.2021la data de 06.12.2021